N. 14 iun. 1818 (1819?, 1821?), Bacau - m. 22 aug. 1890, Mircesti, jud, Iasi. Poet, prozator si dramaturg. Provine dintr-o familie boiereasca de curand ridicata la o pozitie de oarecare insemnatate; fiu al medelnicerului Vasile Alecsandri (ajuns mai tarziu vornic) si al Elenei (n. Cozoni). A studiat in casa parinteasca cu calugarul maramuresean Gherman Vida si la pensionul francez al lui Cuenim (1828-1834), apoi, intre 1834 si 1839, la Paris, unde se consacra mai ales literaturii, dupa cateva incercari nereusite in domeniul medicinei, in cel juridic si cel ingineresc. Dupa inapoierea in Moldova, participa la toate initiativele tovarasilor sai de generatie: director al Teatrului din Iasi impreuna cu C. Negruzzi si M. Kogalniceanu (1840-1842), colaborator la Dacia literara (1840) si Foaie stiintifica si literara (Propasirea, 1844, din al carei comitet de redactie face parte), redactor si proprietar al Romaniei literare (1855). Alte colaborari la Bucovina, Albina romaneasca, Zimbrul, Steaua Dunarii, Convorbiri literare, Columna lui Traian, Revista contimporana. A luat parte la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova, redactand unul din documentele ei programatice (Protestatie in numele Moldovei, a omenirei si a lui Dumnezeu) si a petrecut un an de exil in Franta (1848-1849). Inapoiat in tara, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor, se numara printre devotatii lui Al. I. Cuza si e trimis de acesta in Franta, Italia si Anglia, pentru a determina marile puteri sa recunoasca faptul dublei sale alegeri (1861). Deputat si ministru in mai multe randuri, e ministru al Romaniei la Paris intre 1885 si 1890. Ca scriitor, a debutat in 1840, cu nuvela Buchetiera de la Florenta, publicata in Dacia literara, si cu pieseta Farmazonul din Harlau, jucata pe scena sectiei romanesti a teatrului iesean (tiparita in 1841 in brosura). Dupa cateva incercari in limba franceza, ca poet de limba romana apare pentru prima data in 1843 in Calendar pentru poporul romanesc. Scrierile sale (Opere complete, I-XI, 1875-1890) – poezii lirice si epice (Doine si lacramioare, 1853; Ostasii nostri, 1878), proza memorialistica si de fictiune (Salba literara, 1857), comedii, drame, monoloage comice (Repertori dramatic, 1852) – sunt in multiple sensuri reprezentative pentru timpul in care a trait. Dovada si marele succes de scena al dramaturgului (Farmazonul din Harlau, 1840; Modista si cinovnicul, 1841; Chirita in Iasi sau Doua fete si-o neneaca, 9 apr. 1850, Teatrul National din Iasi; Despot Voda, 30 sept. 1879, Teatrul National din Bucuresti; Fantana Blanduziei, 24 mart. 1884, Teatrul National din Bucuresti; Ovidiu, 9 mart. 1885, Teatrul National din Bucuresti). Alecsandri e un scriitor inspirat de marile probleme ale epocii si, in acelasi timp, un artist subtil, observand lumea inconjuratoare fara scepticism, dar si fara exagerate iluzii, tinzand in domeniul expresiei spre o senina clasicitate. Pastelurile, o parte din legende si proza memorialistica au rezistat cu succes trecerii timpului.
