Povesti – Ioan Slavici

Consemnarea lui Slavici ca autor de povesti este una sporadica. Ignoranta criticii se ascunde sub paravanul senzationalului prin dimensiunile luate de cele cateva titluri devenite clasice, Slavici fiind (re)cunoscut mai cu seama prin nuvelistica sa, prin romanul Mara ori prin scrierile memorialistice. […]
„Intreaga copilarie a mea n-a fost alta decat o poveste lunga si frumoasa… Cat am fost in casa parintilor mei, am ascultat, cat am fost departe de ea, am spus povesti: povestea a fost fondul placerilor mele din copilarie“, marturiseste Slavici in scrisoarea ce avea sa introduca Zana Zorilor in Convorbiri literare, anul VI (1872), nr. 3, 1 iunie. […]
Slavici deschide drum lui Creanga, prin afirmarea, ca principiu artistic, a libertatii „prelucatorului“ de a alege variantele si episoadele si de a intocmi „un intreg nou“. Nu este mai putin adevarat ca si Creanga il va influenta pe Slavici. Deosebirile dintre cei doi povestitori sunt foarte mari, desi pornesc de la fondul comun al creatiei noastre populare. Ele se fac simtite sub raportul realizarii artistice, dar si prin atitudinea fata de fabulos. Creanga se mentine in granitele a ceea ce intelegem prin poveste, dar trateaza, adeseori, fabulosul cu mijloace realiste. Slavici procedeaza invers si „naratiunile“ concepute realist sunt investite cu atributiile povestilor prin introducerea fabulosului.
Lucian Pricop