(Pseudonimul lui Dan Barbilian), n. 19 mart. 1895, Campulung Muscel - m. 11 aug. 1961, Bucuresti. Poet. Unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian si al Smarandei (n. Soiculescu), fiica de procuror. Pseudonimul care l-a facut celebru in poezie este, de fapt, numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curenta. Dupa traditia familiei, parintele acelui zidar Ion Barbu, evocat de poet, era un roman macedonean. Studiile elementare si gimnaziale la Campulung Muscel, Darmanesti (Bacau), Stalpeni (Arges), Pitesti si din nou Campulung (1902-1910), datorita deselor mutari ale tatalui sau, judecator de pace. Urmeaza liceul la Bucuresti („Gh. Lazar”, „Mihai Viteazul”, 1910-1914); demonstreaza de pe acum aptitudini de matematician, fiind remarcat ca atare de D. Titeica, cu ocazia unui concurs al Gazetei matematice (1912). Din 1914 student la Facultatea de Stiinte din Bucuresti, dar in perioada intrarii Romaniei in razboi (1916-1918) abandoneaza temporar studiile pentru a-si satisface stagiul militar, in Moldova. Dupa intoarcere, si dupa ce-si ia licenta (1921), obtine o bursa de doctorat in Germania. Tanarul, care debutase deja in poezie, duce in „tara svaba” o existenta boema, plina de aventuri si experiente diverse (a carei amintire este pastrata intr-un exceptional schimb de scrisori cu bunul sau prieten, Tudor Vianu) si nu izbuteste sa-si ia doctoratul (revine in tara in 1924). Dupa un stagiu de un an petrecut ca profesor suplinitor la Giurgiu (1925), ajunge asistentul prof. Titeica (1926), sub conducerea caruia isi ia doctoratul (1926) cu o teza despre Reprezentarea canonica a adunarii functiilor hipereliptice. Dupa 1930, activitatea stiintifica ocupa un loc central in preocuparile sale, materializandu-se intr-un mare numar de lucrari, apreciate de specialisti ca avand o deosebita originalitate. Din 1932 este conf. univ., acest an fiind considerat de Barbu ca marcand o mai completa „aclimatizare matematica”. Participa la Congresul international de matematica de la Praga (1934), conferentiaza la universitati celebre: Hamburg si Gottingen (1936), Munster si Viena (1938), iar in 1942 ajunge prof. titular la catedra de algebra. Algebra si geometria sunt disciplinele in care continua sa publice si sa-si demonstreze stralucita vocatie de om de stiinta (cu numele sau sunt indicate asa-zisele „spatii Barbilian” in geometrie). Ramane prof. univ. pana in anul mortii (1961). In 1950 i se decernase premiul „Gh. Lazar” al Academiei (pentru matematica). Poetul debutase devreme (1918), cu poezia Fiinta, in Literatorul lui Al. Macedonski. De la inceputul unei intense activitati de creatie este marcat de contactul cu cenaclul si revista Sburatorul. E. Lovinescu, care il si semnaleaza (1919) cititorilor ca pe un „poet nou” ii publica in revista mai multe poeme de factura parnasiana, de care Barbu se va dezice ulterior, neincluzandu-le in vol. Joc secund (1930), singurul publicat de poet in timpul vietii (daca nu se considera vol. nefericit ilustrata placheta Dupa melci, 1921). Pana la data aparitiei volumului, Barbu era cunoscut prin poeziile si articolele aparute in Sburatorul, in Contimporanul lui Vinea, in Viata Romaneasca, Umanitatea, Hiena, Revista romana, Cuget romanesc s. a., prin prezenta in Antologia poetilor de azi, 1925, alcatuita de I. Pillat si Perpessicius. Dupa aparitia volumelor, care il consacra drept unul din cei mai insemnati poeti moderni, incheie, practic, o activitate de creatie si publicistica relativ intensa, ce a marcat epoca prin caracterul ei adesea polemic (sunt celebre iesirile poetului impotriva lui E. Lovinescu, T. Arghezi, dar si atacurile la adresa lui Vl. Streinu, S. Cioculescu sau E. Jebeleanu, care nici ei nu l-au crutat in replicile lor). In ultimii ani ai vietii, lucreaza la o traducere (neterminata) a tragediei shakespeariene Richard al III-lea. Caracterizat adesea drept „obscur” in poezie, Barbu este, de fapt, un poet solar, iar ermetismul versurilor sale reprezinta o incercare neegalata pana azi de esentializare extrema a liricii. „Dificila libertate” a poeziei este astfel lectia poetica exemplara a unuia dintre cei mai mari scriitori romani.