Scriitor, jurnalist, pedagog roman si membru corespondent al Academiei Romane, Ioan Slavici (n. 18.01.1848, com. Siria, jud. Arad – 17.08.1925, Crucea de Jos, jud. Vrancea) fiu al lui Savu Slavici, si al Elenei, nascuta Borlea.
In perioada 1854-1868 urmeaza cursurile scolii primare din satul natal si gimnaziul la liceul din Arad, Bacalaureatul il da la liceul din Satu Mare. Se inscrie in octombrie 1868 la Facultatea de Drept si Stiinte a Universitatii din Budapesta. Dezamagit de mediul universitar si chinuit de neajunsurile materiale, Slavici se intoarce in Ardeal si se angajeaza secretar la notarul din Cumlaus, sat din apropierea Sirieistfel ca Slavici are o relatie directa cu oamenii, experienta ce se va reflecta in intreaga sa opera. In 1869, este incorporat ca „voluntar“ (cu termen redus), la un regiment din Viena, avand dreptul ca paralel cu stagiul militar sa-si continue studiile universitare ale Facultatii de drept. Il cunoaste pe Mihai Eminescu, de care nu se va mai desparti pana in 1872, cand poetul paraseste definitiv Viena. Intre ei s-a consolidat o prietenie intelectuala, Eminescu ramanandu-i toata viata „sufleteste apropiat“ si „povatuitor de cele literare“. Slavici s-a intors acasa, insa in acest timp, Eminescu i-a povestit lui Iacob Negruzzi despre Slavici ca scriitor si un excelent cap politic. La prima intalnire dintre cei doi, acestia se inteleg asupra unui studiu despre romani si maghiari care urma sa fie publicat in Convorbiri literare. La indemnul lui Eminescu, in urmatoarea perioada Slavici a produs mai multe scrieri literare, apoi s-a angajat la Arad, in cancelaria avocatului Mircea V. Stanescu, care era si patronul revistei locale Gura satului si la care scriitorul ajunge redactor in 1873.
Ioan Slavici se intoarce la Viena pentru a-si termina studiile si a-si da doctoratul, dar se imbolnaveste si sta o perioada lunga in „Spitalul obstesc imperial regal – sectia studentilor“. In perioada spitalizarii scrie nuvela Popa Tanda. In octombrie 1874 se intoarce la Iasi, fiind gazduit in locuinta lui Samson Bodnarescu, impreuna cu Mihai Eminescu si Miron Pompiliu. Mediul artistic si prietenia celor doi il determina pe Slavici sa continuie activitatea literara, astfel incat, citind la „Junimea“ nuvela Popa Tanda pe care o refacuse, ii determina pe junimisti sa-i aprecieze nuvela. Incurajat, Slavici continua sa scrie si publica mai intai in revista „Convorbiri literare“ si in ziarul Timpul operele: Scormon, La crucea din sat si Crucile rosii (1876), Gura satului (1878), Budulea Taichii (1880), pe care le aduna in volumul intitulat Novele din popor, 1881, care cuprinde, printre altele, si Moara cu noroc.
In septembrie 1875 se casatoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy, calatoreste la Viena si Budapesta, iar in octombrie este numit profesor de filozofie la Liceul Matei Basarab.
1877-1880 – redactor la ziarul Timpul, raspunzand de partea literara si de politica externa. Se alatura redactiei ziarului Timpul, Eminescu si I.L. Caragiale.
In 1884, Ioan Slavici se intoarce in Ardealul natal acceptand oferta de a conduce ziarul Tribuna din Sibiu. In noiembrie 1885 divorteaza de Ecaterina Szöke Magyarosy.
Operele scrise in aceasta perioada ii apar in diverse publicatii ale vremii, Padureanca in revista Tribuna (1884), iar romanul Mara este tiparit mai intai in 24 de numere consecutive ale revistei Vatra (1894), apoi in volum abia in anul 1906. Intre 1890-1894, in 1892 si, respectiv, 1896, publica volumele Nuvele I si II, urmand ca volumele III, IV, V si VI sa apara postum, in 1926.
In martie 1886, la Sibiu se oficiaza casatoria dintre Ioan Slavici si Eleonora Tanasescu. La scurt timp se naste primul lor baiat, Titu Liviu, in total cei doi avand sase copii.
In 1888 este condamnat la un an de inchisoare. Este intemnitat la Vácz, Austro-Ungaria de unde va fi eliberat pe 10.07.1889.
1890 – candideaza la functia de membru plin al Academiei Romane, sectia literara, dar nu va fi ales, ramanand pana la moarte membru corespondent la Sectia istorica. Intre 1890-1894 ocupa postul de director de studii si profesor de istorie la Azilul „Elena Doamna“, dovedind inca odata ca avea vocatie pentru profesia de dascal.
Noiembrie 1892 – Slavici devine cetatean roman.
La 1 ianuarie 1894, Slavici, impreuna cu I.L.Caragiale si George Cosbuc infiinteaza revista Vatra, al carei articol-program, intitulat sugestiv „Vorba de acasa“, este semnat de cei trei mari scriitori, activitatea revistei desfasurandu-se pana in 1896, apoi Slavici se retrage la Magurele, fiind numit de Academia Romana directorul Institutului „Ioan Otetelesanu“, care devine in mai putin de trei ani „o institutiune mai interesanta, o institutiune aproape unica in felul ei“.
In 1902 publica romanul Din batrani.
La 13 decembrie 1908, intors la Bucuresti, infiinteaza ziarul Minerva, cu suplimentul Minerva literara ilustrata, la care colaboreaza o generatie de tineri scriitori, ca Mihail Sadoveanu, St.O. Iosif, Dimitrie Anghel, Emil Garleanu.
Datorita situatiei materiale precare, in septembrie 1910 accepta un post de profesor de limba romana si de geografie la Scoala evanghelica germana din capitala, iar in 1914 conduce o gazeta de orientare pro-germana, Ziua, care milita pentru ideea „neutralitatii“ Romaniei in Primul Razboi Mondial. Ca urmarea acestui fapt, in august 1916 Ioan Slavici este arestat si dus in detentie preventiva la fortul Domnesti, langa Bucuresti, de unde va fi eliberat in scurt timp.
In ianuarie 1919 este trimis la inchisoarea Vacaresti fiind implicat „in procesul ziaristilor“, sub invinuirea de a fi colaborat la ziarele germane din timpul ocupatiei Bucurestiului. Slavici este condamnat la 5 ani de inchisoare. In 29 decembrie 1919 este eliberat din inchisoare.
In 1921 publica volumul Inchisorile mele in care rememoreaza anii de detentie petrecuti la Vácz, Fortul Domnesti, Hotel „Luvru“, Vacaresti.
In 1925, 17 august se stinge din viata.
Considerat de G. Calinescu un „instrument de observatie excelent“ al mediului rural, Ioan Slavici este unul dintre cei mai cunoscuti autori canonici cu importante scrieri in literatura romana.