google-site-verification: google15dc1fc36d6dcb33.html

CULTURA NU ESTE OPTIONALA !

Cartex

PRIMA PAGINA

NOI APARITII

IN PREGATIRE

EVENIMENTE

SERII DE AUTOR

AUTORI

CARTEX

DESPRE NOI

Grupul de edituri Cartex a intrat pe piaţa de carte în anul 2000, într-un spaţiu editorial foarte dens. A început prin a edita literatură română canonică, dar foarte curând interesul publicului a determinat extinderea spre zona traducerilor. Astăzi, cititorii se pot întâlni cu o serie de autori fundamentali şi cu cărţi esenţiale din spaţiul beletristicii româneşti şi universale apărute sub siglele Cartex şi Roxel

Unul dintre principalele obiective ale grupului de edituri Cartex este acela de a configura pentru publicul românesc o bibliotecă a cărţilor indispensabile în formarea umanistă a oricărui intelectual român.

Titlurile noastre sunt organizate în câteva serii de autor (Mircea Eliade, Marin Preda, Mihail Sebastian, Liviu Rebreanu, Panait Istrati etc.), subsumate unei colecţii de literatură română clasică şi contemporană, unei colecţii de literatură universală, unei serii de cărţi pentru copii şi unor serii de auxiliare didactice pentru preşcolari şi şcolari.

În egală măsură, cărţile de referinţă din colecţiile „Istoria ideilor politice“, „Canapeaua lui Freud“, „Forma mentis“ au adus prestigiu academic şi notorietate ştiinţifică, graţie traducerilor noi şi a ediţiilor îngrijite cu acribie.

CARTEX

NOUTATI EDITORIALE

CARTEX

SERIE FORMA MENTIS

 

Forma mentis inseamna starea mintii. A carei minti? A individului? Nu aceea a unui singur individ, ci a unui numar suficient de mare de indivizi pentru a putea vorbi de o stare colectiva. Exista asa ceva? Peste tot unde vedem ca lumea se comporta la fel: un milion de tineri poarta simultan aceiasi blugi, eventual rupti, lumea se supu­ne modei; exista mode intelectuale si filosofii la moda. Forma mintii e deci un indicator bun pentru a explica de ce anumite carti de filosofie au schimbat societatea si continua sa o influenteze cu fiecare noua generatie de cititori.

CARTEX

EVENIMENTE CARTEX

 

Serie de autor M. Blecher

M. Blecher .N. 17/30 sept. 1909, Botosani – m. 30 mai 1938, Roman. Prozator si poet. Fiul unui negustor. Gimnaziul „Roman-Voda” din Roman. Urmeaza medicina la Paris; in 1928 se imbolnaveste de tuberculoza osoasa (morbul lui Pott). Internat in diferite sanatorii din Franta, Elvetia si Romania, dar tratamentele sunt ineficiente.

Serie de autor M. Blecher

M. Blecher .N. 17/30 sept. 1909, Botosani – m. 30 mai 1938, Roman. Prozator si poet. Fiul unui negustor. Gimnaziul „Roman-Voda” din Roman. Urmeaza medicina la Paris; in 1928 se imbolnaveste de tuberculoza osoasa (morbul lui Pott). Internat in diferite sanatorii din Franta, Elvetia si Romania, dar tratamentele sunt ineficiente.