Victor Ion Popa

Dramaturg, prozator și poet, n. 29 iulie 1895, Bârlad – m. 30 martie 1945, București. Urmează școala primară în satul Călmățui, apoi liceul, la Iași (1906-1911). Din 1914 e student al Facultății de Drept al Universității din Iași, frecventând în paralel și Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică și, pentru scurtă vreme, Școala de Belle Arte. Debut în 1912 cu poezia Liniște, semnată cu pseudonimul G.A. Hamza și cu desene în revista ieșeană „Versuri și proză“. Între 1920-1924, redactor la „Revista copiilor și a tinerimii din București“. Colaborează la „Gândirea“ (al cărei cofondator este), „Hiena“, „Ora“, „Revista vremii“, „Sburătorul“. În 1922 i se reprezintă piesa Ciuta, cu care va și debuta editorial în anul următor (Premiul Asociației Criticilor Dramatici și al Teatrului Național, 1922; Premiul „I. L. Caragiale“, 1923). Secretar al Societății Autorilor Dramatici Români (1923), director al Teatrului Național din Cernăuți (1927-1929), București și Craiova. E profesor suplinitor la catedra de dramă, comedie și regie scenică a Conservatorului din București, director al Oficiului Național Cinematografic (din 1941), iar din 1944, profesor titular la Conservator. Între 1938-1944 întemeiază și conduce teatrul „Muncă și voie-bună“. După 1944, se remarcă mai ales ca pedagog, sub îndrumarea lui lucrând actorii Radu Beligan și Toma Caragiu. Opera lui V.I. Popa se împarte între dramaturgie (Ciuta, 1923; Păpușa cu piciorul rupt, 1926; Mușcata din fereastră, 1930 – Premiul Academiei Române; Vicleimul, 1934; Acord familiar, 1934 – Premiul Societății Autorilor Dramatici; Cuiul lui Pepelea, 1935; Plata birului. Deșteapta pământului. Cățelul sau așa ceva… Trei comedii pentru sate, 1937; Take, Ianke și Cadîr, 1938; Mironosițele, 1938 ș.a., rămase în manuscris) și proză (nuvele și povestiri: Povestiri cu prunci și moșnegi, 1936; Ghicește-mi în cafea, 1938; Bătaia, 1942; romane: Velerim și Veler Doamne, 1933 – Premiul Societății Scriitorilor Români; Sfârlează cu fofează, 1936; Maistorașul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu. Cronica vremii și vieții lui Vlaicu, vol. I-III, 1939; amintiri romanțate din război: Floare de oțel, 1930). Creația lirică a fost adunată postum în volumul, Cântecele mele (1946).