Biografie

Alexandrescu Grigore

N. 22 febr. 1814 (?), Targoviste - m. 25 nov. 1885, Bucuresti. Poet. Nascut intr-o familie modesta, la Targoviste, loc de pelerinaj mitic pentru primii poeti moderni. Tatal, Mihai Alexandrescu, era vames si vistiernic, mama, Maria (n. Fusea), cobora dintr-o familie de mici boieri. Studiaza la Sf. Sava, uimindu-si colegii prin cunostintele in literaturile clasice (elina si franceza). E gazduit, intre altii, de Tache Ghica (tatal memorialistului) si de Heliade, care-l ajuta sa debuteze (1832); curand insa un conflict aprig va izbucni intre protector si protejat, separandu-i pentru totdeauna. In 1834, Alexandrescu intra in armata ca praporcic, dar, dupa o scurta trecere, putin agreabila, pe la vama din Focsani, isi inainteaza demisia si accepta un post de slujbas la Secretariatul Statului. In 1840 e arestat pentru trei luni, probabil sub invinuirea de complicitate cu participantii la conjuratia lui M. Filipescu. De aici inainte, viata poetului curge fara peripetii, biografului revenindu-i sa consemneze un cursus honorum putin semnificativ; membru al Asociatiei Literare a Romaniei (1846); redactor al Poporului suveran, in timpul Revolutiei de la 1848, insa doar cateva numere (15-29) si mai mult formal; clucer (1853), director al Eforiei Spitalelor Civile (1854), director al Cultelor (1859), membru al Comisiei Centrale de la Focsani (1860). La 29 mai 1860, Alexandrescu se casatoreste cu Raluca Stamatin, dar dupa cativa ani e lovit de o boala mintala neiertatoare, pricinuita, dupa unele versiuni, de otravirea cu beladona. Obligat sa se retraga din viata publica si sa abandoneze activitatea literara, reluata intermitent si cu rezultate neconcludente in momentele de remisiune, Alexandrescu va supravietui inca 25 de ani. Debuteaza in Curierul romanesc, cu poezia Miezul noptii (1832). A lasat o opera de intindere redusa, dar de o vertebratie acut personala in campul romantismului romanesc: cinci volume de versuri (Eliezer si Neftali, 1832; Poezii, 1838; Poezii, 1842; Suvenire si impresii, epistole si fabule, 1847; Meditatii, elegii, epistole, satire si fabule, 1863), dintre care ultimele trei sunt culegeri de edite si inedite, un Memorial al calatoriei intreprinse in 1842 la manastirile oltene, cateva colaborari publicistice fara continuitate si un numar restrans de traduceri si imitatii dupa Florian, Voltaire si Tasso etc. Colaboreaza la Propasirea, Album stiintific si literar, Romania literara, Buciumul romanesc etc. Spirit reflexiv si analitic, deprins sa se interogheze, refractar certitudinilor comune, Alexandrescu creeaza in doua registre, aparent etanse, in realitate exprimand acelasi conflict al poetului cu sine insusi si cu lumea: in meditatii, tonul e elegiac, lamartinean, iar confesiunea alterneaza cu dispozitiile contradictorii ale eului, polarizat cand de nadejde, cand de indoiala; in fabule si epistole apare omul de lume, spiritual, afabil, denuntand cu ironie si fina disimulatie impostura care triumfa in viata sociala si falsele prezumtii ale cugetului. Pe ambele planuri, poetul a dat compuneri memorabile, intrate in patrimoniul literaturii noastre clasice, si a fixat un tipar stilistic de mare rezonanta in epoca.